Protestatarii care au aruncat cu ouă în autocarul ziariștilor la Pungești, căutați de polițiști

Protestatarii care au aruncat cu ouă în autocarul ziariștilor la Pungești, căutați de polițiști

Polițiștii vasluieni au început să-i caute pe protestatarii care, marți, la intrarea în localitatea vasluiană Siliștea, au aruncat cu ouă și pietre în autocarul în care se aflau reprezentanți ai mass-media, participanți la acțiunea „Ziua porților deschise” în perimetrul deținut de Chevron în comuna Pungești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Odată ce vor fi identificați de către forțele de ordine, manifestanții violenți vor fi sancționați contravențional, cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, fără a fi întocmite însă dosare penale.

„Persoanele care au săvârșit contravenții în comuna Pungești în data de 8 aprilie urmează să fie identificate și amendate, în baza Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Este vorba despre încălcarea acelui articol din lege conform căruia aruncarea asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel care murdăresc autovehiculul respectiv reprezintă contravenție, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale ori pagube materiale”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Peste 50 de localnici au protestat, marți, în fața perimetrului deținut de Chevron la Pungești, în timpul acțiunii „Ziua porților deschise”, organizată de companie exclusiv pentru jurnaliști, cărora li s-a permis accesul în zona în care va fi amplasată sonda de explorare a gazelor de șist.

Autocarul cu jurnaliștii care au vizitat perimetrul deținut de compania Chevron la Pungești a fost lovit cu ouă și pietre de către localnicii ce au protestat față de explorarea și exploatarea gezelor de șist, incidentul având loc la intrarea în localitatea Siliștea, în prezența polițiștilor și a jandarmilor care îi supravegheau pe protestatari, pe drumul județean Gârceni – Vaslui, și care au reușit să îi îndepărteze pe aceștia de pe șosea.

În urma incidentelor, nu a fost rănită nicio persoană.

Și sâmbătă, peste o sută de persoane, majoritatea localnici, au protestat la Pungești față de explorarea și exploatarea gazelor de șist, oamenii mărșăluind pe o distanță de câțiva kilometri pe drumul județean care tranzitează comuna, până în apropierea perimetrului deținut de compania Chevron.

Duminică, proteste față de explorarea și exploatarea gazelor de șist au avut loc și în București, Vaslui, Arad, Cluj-Napoca și Timișoara.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...